Povestea lui Andrei Mladin începe în anul 1983, când a apărut Atac în bibliotecă. Atunci cititorii au făcut cunoștință cu un tânăr jurnalist român glumeț, dar și grav, în aparență superficial, dar tobă de carte și dedicat profesiei sale.

După ce îi ia un interviu unei violoniste celebre, Mihaela Comnoiu, el se trezește implicat într-o situație-limită, descoperind un cadavru în biblioteca sa.

La început, de frică, Mladin eludează miliția și se decide să facă propriile investigații, devenind un detectiv fără voie. Treptat-treptat, descoperă că în jurul lui s-a țesut o conspirație care îi dorește pieirea. Istețimea și umorul care îl caracterizează îl ajută să treacă prin întâmplări periculoase și să dezlege misterul.

Totul se petrece într-un București în care sunt prezentate cozi la alimente, uleiul și zahărul se dau pe cartelă, străzile sunt luminate anemic, apa caldă nu curge la robinete, telefoanele sunt ascultate, cetățenii sunt supravegheați zi și noapte. Un oraș în care domnește frica. Și astăzi unii se întreabă cum de a trecut de cenzură un roman în care anchetatorul nu este un reprezentant al autorităților și în care deseori se râde de cutumele unei epoci pe care propaganda o considera de “aur”.

După Atac în bibliotecă s-a realizat un film de-abia în 1992, scenariul din 1985 fiind respins de cenzura comunistă.

Romanul a apărut în limba engleză în 2011, la editura londoneză Profusion (Attack in the Library), iar în 2015 în versiune franceză, la Genese Edition (Qui veut la peau d’Andrei Mladin)