Cu romanul Deborah, Cătălin Mihuleac își continuă un proiect literar care are în centru recuperarea memoriei evreilor din România. Cartea comprimă câteva intervale esențiale din istoria României – între 1918 și 2018 –, concentrate în jurul poveștilor de viață ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmărind chiar viața lui Deborah, născută la Câmpulung și deportată împreună cu membrii familiei într-un sat ucrainean de peste Nistru. Prigoana evreilor e văzută prin ochii lui Deborah, în scene foarte puternice, ca și episoadele care surprind deportările în Transnistria, într-un tablou de epocă ce reunește personaje memorabile.

„Există eroine de roman care intră între coperte greu, ca într-un corset. Pe altele, capitolele flutură fără grație, aidoma hainelor uzate pe o sperietoare din lanul de grâu. Nu-i cazul lui Deborah. Deplasându-se – în pantofi cu talpă de lemn, pe tocuri sau în baston – de la o perioadă istorică la alta, în cei aproape o sută de ani ai săi de viață, ea nu este o simplă eroină de roman. Ea este o femeie-roman, ea este un veac de femeie, ea este o istorie vie. Îmbolnăvitoare și tămăduitoare, brutală ca un sloi și tandră ca un gheizer, umană și inchizitoare, perversă și naivă, bine-venită și regretabilă, imprevizibilă și descifrabilă, montană și oceanică, Deborah face din cititor ceea ce a făcut în timpul scrierii romanului din autor – un gigolo de conversație, un secretar de plictiseală, un sparring partner de polemică, un bursier de insomnii. Suferind cronic de nesomn, Deborah este un personaj la care scriitorul și cititorul visează într-o deplină solidaritate.“ – CĂTĂLIN MIHULEAC