„Cînd, seara tîrziu, se pornise ploaia, bărbatul apăruse cu cutia aceea mică în mînă, arătîndu-i-o încîntat. Am luat-o din Dorohoi, de la librăria lui Bercovici. E sîrguincios şi e un copil cuminte, o merită, a zis el. Maria s-a repezit la cutie cu praf dezinfectant şi, cu mişcări scurte, a şters vioara de opt ori. Să nu i-o dai decît mîine-dimineaţă, altfel nu doarme toată noaptea, a zis ea. Cînd a intrat să-l verifice, băiatul dormea. Dimineaţa, după ce a făcut focul în sobă, Costache a mai deschis o dată cutia, trecîndu-şi degetele peste vioara cu trei corzi – un fel de instrument de jucărie, dar un instrument perfect pentru un băiat de nici cinci ani. A aşteptat cu nerăbdare ca George să se trezească, să se spele şi să mănînce, apoi, după ce a închis fereastra şi ropotele ploii au scăzut în intensitate, a luat cutia şi i-a întins-o. Băiatul era aşezat pe scăunelul de lîngă vatră – a deschis cutia şi, după ce a privit vioara cîteva secunde, a ridicat-o şi, cu o mişcare scurtă, a aruncat-o direct în foc. Maria înlemnise în picioare, în spatele lui Costache – bărbatul rămăsese cu zîmbetul împietrit pe faţă, fără replică. Am zis că îmi doresc o vioară, nu o jucărie, a zis băiatul, ridicîndu-se calm. O vioară cu cinci strune, la care să cînt, nu să mă joc, a zis aproape şoptit, ca pentru sine, apoi a părăsit încăperea.”

Născut pe 19 august 1881, la Liveni, George Enescu a fost al doisprezecelea copil al lui Costache şi al Mariei Enescu, ceilalţi unsprezece fraţi ai lui murind la vîrste foarte fragede. Părinţii au fost excesiv de protectori cu el, ceea ce l-a împiedicat să aibă o copilărie obişnuită. Primele semne că era un copil-minune le-a dat la vîrsta de doi ani şi jumătate, cînd a început să desluşească primele litere şi cuvinte scrise. La patru ani ştia deja să scrie, să citească şi să facă operaţii matematice simple, iar jocul lui preferat era să imite perfect diferite sunete pe care le scoteau animalele. Vioara şi xilofonul au fost primele instrumente la care a văzut pe cineva cîntînd, la un bîlci, şi l-au fermecat definitiv. Cel care l-a iniţiat în tainele muzicii a fost lăutarul Lae Chiorul, care după mai puţin de trei săptămîni de lecţii a spus că nu mai are ce să îl înveţe pe băiat. La opt ani a fost admis la Conservatorul din Viena, unde au ieşit la lumină atît nemaipomenita lui virtuozitate, cît şi talentul deosebit pentru compoziţie. A urmat apoi Conservatorul din Paris şi de aici i s-a deschis drumul către cariera strălucită de compozitor, cu concerte pe cele mai mari scene ale lumii. În Franţa a fost ajutat ori de cîte ori a avut nevoie de principesa Elena Bibescu, cea care l-a îndrăgit de la prima întîlnire, iar în ţară a cucerit inima reginei Elisabeta. A trăit o fascinantă şi aproape imposibilă poveste de dragoste cu Maria Cantacuzino, cu care în cele din urmă s-a şi căsătorit. Numele lui stă acum alături de cele ale marilor compozitori ai lumii, geniul său muzical fiind recunoscut pretutindeni.