„Silențioasă, dar profund mișcătoare, aceasta e o carte a solitudinii și a contemplației. În raportul dintre bucurii și tristeți, așa cum însuși autorul l-a așezat în titlu, tristețile domină prim-planul, ca o calitate aparent mai prezentă și mai solidă a lucrurilor. Cu toate acestea, în timp ce tristețea capătă în carte dimensiuni ontologice, bucuriile sunt și ele vizibile, izolate, dar strălucitoare, ca niște scântei. Suficient, dacă pot să îndrăznesc, ca să împiedice eșecul final al fiecăruia dintre eroii lui Cupșa. E un punct bun de plecare pentru a dezvălui o literatură din păcate necunoscută nouă, dar care cu o ușurință dureroasă devine și a noastră, ca un partener minunat și nesolicitat, care în tot acest timp ne-a așteptat cu răbdare.“ — SRĐAN SRDIĆ



„E ceva care nu poate fi spus niciodată, nu până la capăt, nu până la punctul final sau în dimensiunea completă. În buna tradiție a părinților mei ardeleni, am fost învățat că marile bucurii și marile tristeți nu se manifestă în public. Dar e mai mult decât o regulă de bună purtare. Chiar și în fața celor apropiați ratăm să ne spunem acel ceva, fie că e vorba de un gând, de o trăire sau de adevărul nostru individual. Cuvintele se împing în față unele pe altele, stările se erijează în altele, se deghizează, fac piruete sau se topesc pur și simplu ca să scape de mărturisire. Fără să mințim. Pentru că și dacă am reuși să ne spunem tot, în urma celei mai adânci emoții, sau chiar născându-se din împărtășirea ei, mai rămâne ceva. Iar acel ceva ne face să fim, de fapt, singuri cu ceilalți, singuri și ei.“ — AUGUSTIN CUPȘA